“Istoria Modei”-Elizabeth Nichols, lucrare de licenta

“Hainele… Oare de ce le purtam? Cei mai multi spun ca din decenta. In civilizatiile stravechi, hainele n-aveau scopul de a acoperi partile ‘rusinoase’ ale corpului, ci de a tine cat de cat de cald. In unele culturi, hainele aveau rolul de a-i apara de farmece pe cei ce le purtau, pe cand in altele serveau ca simple podoabe.

In aceasta lucrare sper sa reusesc sa explorez istoria hainelor – sau a modei -, incepand de la omul cavernelor, care purta piei de animale doar pentru a se incalzi, pana la omul – sau femeia – modern(a), care poarta bucati mici de material intre fese (vezi tanga) din motive pe care nimeni n-a reusit sa mi le explice pana acum.

Primul material folosit pentru haine era un amestec de scoarta, bumbac si canepa. Fibrele de origine animala au fost folosite abia din perioada neolitica de catre anumite culturi care, spre deosebire de stramosi, au fost in stare sa formeze comunitati pe langa care puteau creste oi si unde-si puteau construi razboaie de tesut.

Vechii egipteni au refuzat sa poarte haine de lana pana dupa cucerirea Alexandriei, evident din cauza mancarimii pe care o produce, mai ales cand e vorba despre locuitorii unei tari cu clima calda.

Vechii egipteni, care au inventat atat hartia igienica, cat si prima metoda de contraceptie (coaja de lamaie cu obturator cervical, plus caca de crocodil, care se pare ca era un foarte bun spermicid), tineu extrem de mult la igiena, preferand panza fina oricarui alt material pentru ca era foarte usor de spalat – atitudine deloc surprinzatoare deca ne gandim la acel caca de crocodil!

Sper deosebire de costumele egiptene, care aveau croieli diferite pentru barbati si femei, cele grecesti din aceeasi perioada erau unisex. Adica niste patrate mari de diferite marimi infasurate pe corp si prinse doar cu o brosa decorativa.

Aceste haine, numite togi, au devenit marca preferata a diverselor fratii din facultati, din motive pe care autoarea acestei lucrari nu le poate intelege, din moment ce toga nu e nici confortabila, mai ales cand e purtata cu ceva pe dedesubt, nici nu avantajeaza corpul.

Una dintre primele arbitre ale elegantei a fost imparateasa Bizantului, Teodora, fiica unui dresor de ursi, care a fost aleasa mireasa imparatului Iustinian dintre mii de alte fete. Se spune ca in timpul acestei ‘vanatori de imparateasa’ a jucat un rol deloc de neglijat faptul ca stia de mica sa danseze si sa faca acrobatii.

Cu toate ca a fost nevoie de un decret special pentru ca imparatul Iustinian sa se casatoreasca cu o femeie din clasa sociala de jos, Teodora s-a dovedit o ‘achizitie’, platind doi spioni regali sa se strecoare in China si sa fure viermi de matase ca sa se imbrace asa cum incepuse sa-i placa. Daca n-a putut sa ajunga la Chanel, ei bine, a facut in asa fel incat Chanel-ul a venit la ea.

Nu se stiu prea multe lucruri despre hainele din perioada secolului al II-lea pana spre anul 700, din cauza invaziilor barbare ale gotilor, vizigotilor, ostrogotilor, hunilor si francilor. Stim totusi, ca, tot din cauza acestor invazii, putini oameni mai aveau timp sa se gandeasca si la moda, preocupati fiind, mai degraba sa lupte pentru vietile lor.

Abia cand Carol cel Mare ajunge la putere, in anul 800, aflam cateva detalii despre garderoba din vremea aceea, mai exact despre pantalonii legati cu sfoara, cunoscuti mai tarziu ca izmene, vesmant atat de pretuit de autorii de povestiri istorice din toata lumea.

Cruciadele n-au fost importante numai prin faptul ca o cultura a influentat viata religioasa a alteia. Unele au influentat si moda! Barbatii care se intorceau teferi le aduceau nevestelor nu numai aurul inamicului mort, ci si secretele femeilor din Orient despre ingrijirea corpului, unul dintre ele fiind indepartarea parului pubian despre care nu se mai auzise prin partile Orientului de pe vremea Imperiului Roman timpuriu.

Daca englezoaicele au imprumutat sau nu acest obicei de la surorile lor din Orientul Indepartat ramane la latitudinea si imaginatia cititorului, dar ne putem da seama din portretele din epoca respectiva ca unii dusesera practicile de genul asta ceva cam departe, indepartandu-si tot parul de pe cap, inclusiv genele si sprancenele. Cum la vremea respectiva cei mai multi nu stiau sa scriu sau sa citeasca, nu e de mirare ca au priceput gresit mesajul.

In timp ce multi istorici considera Epoca Elisabetana drept una a iluminarii, datorita unor genii ca Shakespeare si Sir Walter Raleigh (vezi pelerina in noroi), nu incape indoiala ca Elizabeta, spre sfarsitul domniei sale, purta vesminte necorespunzatoare, chiar copilaresti. Multi au fost de parere ca asta se datora stratului deloc neglijabil de pudra alba pe care si-l punea pe fata in fiecare dimineata pentru a obtine un aspect mai tanar. Din nefericire pentru regina, pudra respectiva era nociva, putand duce la otravire, si se pare ca i-a afectat creierul.

Elizabeta nu e insa singura careia i se potriveste zicala ‘baba sufera la frumusete’ (vezi Jackson, Michael).

In anii 1700, Revolutia Franceza a reprezantat triumful oamenilor obisnuiti asupra monarhiei in favoarea democratiei si republicanismului. Dar n-a insemnat numai asta! E vorba, de asemenea, si despre moda – must have`urile (care au favorizat perucile pudrate, alunitele false si rochiile cu crinolina, acestea din urma uneori incredibil de largi) versus ceea ce era in afara curentului (cizme butucanoase, fuste stramte si o gramada de alte haine). Din aceasta perspectiva deosebita, taranul a fost cel care a castigat lupta, dupa cum ne-o arata s istoria. Dar moda a pierdut.

Talia Empire – o linie ce demarca talia pornind de sub bust – a fost facuta cunoscuta de catre Josephine, sotia lui Napoleon Bonaparte, care, in timpul cat sotul ei a fost imparat, incepand cu anul 1804, a favorizat impunerea stilului ‘clasic’ grecesc si a facut sa revina rochiile stil toga pe care le purtau persoanele pictate pe vasele provenind din perioada respectiva.

Pentru a fi cat mai aproape de aspectul acestora, multe femei tinere si-au stramtat fustele in asa fel incat picioarele, sub vesmintele ude leoarca, erau mai vizibile. Se pare ca de-aici ar proveni traditia ‘tricourilor ude’ din zilele noastre.

Asa-numitele rochii Empire purtate de femei la inceputul secolului al XIX-lea erau adesea la fel de diafane ca toaletele de seara de acum. Ca sa le fie cat de cat mai cald, femeile le purtau cu un fel de pantalon din ceva asemanator cu bumbacul care ajungea pana la gambe sau ceva mai jos de genunchi. De-asta avem impresia, privind picturile din acea perioada, ca nu purtau lenjerie intima, si oricum ideea de a nu avea nimic pe dedesubt n-avea sa apara decat abia peste vreo doua secole.

La inceputul anilor 1800, femeile nu erau singurele interesate sa arate bine. In aceeasi perioada a aparut dandy-ul, construit dupa modelul lui George ‘Beau’ Brummell, un domn care insista ca pantalonii sa i se potriveasca la fel de bine ca un al doilea rand de piele si care nu suporta ca veste sa faca nici macar o cuta. Gulerul unui dandy era asa de inalt si de teapan, ca nu-si putea misca nici gatul.

Nu se stie exact numarul celor ucisi de trasurile in fata carora ieseau pe neasteptate, fara sa le vada.

Curentul romantic a readus in prim-plan nostalgia pentru eorinele visatoare precum din romanele lui Sir Walter Scott (un fel de Dan Brown al acelor timpuri – desi Sir Walter n-ar fi indraznit niciodata sa-si imbrace eroina frantuzoaica intr-un pulover lalau si colanti negri, cum a facut Dan Brown cu biata Sophie Neveu in Codul lui Da Vinci), corsetele au devenit foarte populare, iar fustele s-au largit. Sir Walter Scott era asa de iubit in epoca incat o scurta, de altfel, pasiune pentru tartan a dat peste cap cateva doamne mai sensibile, desi curand si-au dat seama, slava Domnului, ce greseala au facut.

Anul 1848 (cunoscut mai ales sub denumirea de ‘anul Revolutiei’) a fost martorul ridicarii multor tarani in Europa, caderii monarhiei in Franta, foametei din Irlanda, iar moda a raspuns nelinistii vremii pretinzandu-le femeilor sa se acopere cat mai mult cu putinta, lucrurile must have ale acelei epoci fiind bonetele si fustele lungi, mereu murdare de la taratul de podele.

Aceasta a fost epoca lui Jane Eyre, despre care ne amintim cu totii cum a refuzat generoasa oferta a domnului Rochester de a-i reface garderoba, preferand in continuare lana merinos lucrurilor din matase si organiza pe care acesta le comandase pentru ea. Ar fi trebuit s-o cunoasca pe Melania Trump, cu siguranta ar fi apucat-o pe drumul cel bun in ceea ce priveste moda.

Revolutia Industriala nu a insemnat doar motoare cu aburi, ingrasaminte artificiale si cereale cu seminte. Nu! Pe la jumatatea anilor 1850 a aparut ceva mult mai crucial si folositor pentru omenire: crinolina sau juponul pe cercuri. O cusca din otel care putea da fustelor aceeasi amploare ceruta de moda vremii le lasa acum pe femei sa-si miste picioarele in voie, ceea ce era imposibil inainte, cand acelasi volum era obtinut prin mii de randuri de jupe din dantela.

Dar ceea ce parea a fi o inventie geniala s-a dovedit a fi si fatala, deoarece crinolinele nu numai ca atrageau pretendenti neeligibili, dar se pare ca au fost responsabile de moartea a sute de femei care-au luat foc la picnic.

A fost odata o americanca pe nume Amelia Bloomer. Ea a fost prima care a vorbit despre pericolele purtarii crinolinei, precum si despre lipsa de igiena a purtarii unor fuste care matura pamantul si podelele. A incurajat femeile sa poarta bloomers, un fel de pantalon pana la genunchi care se purta pe sub fuste si care azi n-ar fi in niciun caz considerat imoral. Victorienii insa au protestat cand a fost vorba ca femeia sa poarte pantaloni in casa, si-asa bloomers-ii astia au ajuns sa fie tinuta obligatorie in cluburi si in randul formatiei Hall & Oats.

Mijlocul anilor 1870 a adus cu sine o revolutie in moda, date fiind aparitia masinii de cusut si a materialelor sintetice. Cum manufactura nu era deloc scumpa, hainele stilish erau la indemana, ceea ce inseamna ca, pentru prima oara in istorie, puteai merge linistita pe strada si sa te trezesti ca vezi pe cineva imbracat la fel ca tine. Crinolina a fost inlocuita cu ‘rochia pe corp’, ultima oara cand a avea fundul mare era considerat ceva foarte stilish inainte ca Jennifer Lopez sa se nasca.

Sfarsitul anilor 1800 a vazut luand amploare fenomenul ‘rochiilor clos’, preferatele lui Anne Shirley in clasica serie pentru copii Anne de la Green Gables. Rochiile erau mai lungi ca oricand, trebuind sa fie tinute in momentul in care traversai strada, spre exemplu, iar acele robe din dantela brodata erau acum disponibile tuturor, nu numai celor bogati, datorita productiei de masa.

In acelasi timp, pantalonii Ameliei Bloomer si-au gasit adepti si printre tinerele femei entuziasmate de nou-inventata bicicleta si niciun fel de pedeapsa din partea parintilor, preotilor sau presei nu le-a mai putut convinge sa renunte nici la ei, nici la biciclete.

Cand se vorbeste despre inceputul secolului XX, lumea foloseste mai mereu termenul de ‘la Belle Epoque’, adica ‘era frumoasa’. Moda a fost cu siguranta una frumoasa – par lung, decolteuri largi, tone de dantela (vezi Winslet, Titanic, sau Nicole, Moulin Rouge). Toata lumea voia sa arate ca o anume domnisoara Gibson (imagine creata de un popular artist cu acelasi nume), chiar si fiica presedintelui Roosevelt, ‘printesa’ Alice, purtandu-si parul coafat in stilul acela, look destul de greu de mentinut, de altfel, tinand cont de hobby-ul ei, sofatul.

Inceputul Primului Razboi Mondial a prins moda feminina trecand prin niste schimbari cel putin la fel de fierbinti precum era si climatul politic. Corsetele au fost abandonate complet, talia a coborat, iar poalele s-au scurtat pana spre genunchi. E prima data in istoria modei cand linia bustului nu mai e importanta. Femeile cu sani mici au cunoscut triumful, in timp ce suratele lor mai dotate au trebuit sa recurga ele de data aceasta la tot felul de artificii pentru a incapea in hainele la moda acum.

Primul Razboi Mondial a fost raspunzator de moartea a milioane de oameni, dar poate cea mai importanta dintre ele a fost moartea prejudecatilor dinainte de razboi. O generatie intreaga de femei care facusera ‘munca de razboi’ in timp ce barbatii lor erau plecati pe front si-a dat seama ca, din moment ce lumea era pe cale sa se sfarseasca, puteau incepe sa fumeze, sa bea, in general, sa faca tot ceea ce le fusese interzis atatia ani.

Fetele care-au inceput sa se comporte astfel au fost numite flappers, pentru ca-si desfaceau aripile precum puisorii care invata sa zboare pentru prima data, pentru a-si castiga independenta. In ciuda parintilor si, uneori, a legii, fetele astea si-au tuns parul, si-au scurtat fustele pana la genunchi, dand tonul unui nou curent din care se inspira trendsetterii din ziua de azi (vezi: Gwen Stefani, L.A.M.B. designs; Britney Spears, topul cu bretele pe dupa gat).

La venirea la putere a lui Hitler si a fascismului, prin anii ’30, s-a revenit si la fusta mai lunga de genunchi si la linia distincta a taliei, ceea ce a insemnat si revenirea la putere sa corsetelor. Marea Criza a facut imposibila pentru femei procurarea tinutelor pariziene scumpe pe care le vedeau in filme, dar s-au gasit si croitorese talentate care puteau face modele identice – lovitura s-a dat intr-un sfarsit… sa aiba zile in continuare (vezi: Louis Vuiton).

In 1940, cand nemtii au invadat Parisul, in intreaga lume moda a intrat in impas. Razboiul a pus capat comertului cu haine, iar rationalizarea facuta pentru a pastra resurse pentru lupta a facut ca lucruri de genul matasii, care era folosita pentru parasute, sa fie imposibil de gasit. Victimele modei n-au renuntat insa si au gasit o solutie: isi pictau picioarele cu ceva care aducea cu matasea si-si trasau si cate o dunga, imitand astfel perechile favorite de ciorapi. Femeile care n-aveau astfel de inclinatii artistice au optat insa pentru pantaloni, lucru acceptat in cele din urma de o societate care incepea sa se obisnuiasca cu lucruri ca raidurile aeriene sau jazz-ul.

Sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial a insemnat un nou inceput pentru moda. Formele de clepsidra erau iar in top si chiar si creatorii de renume au inceput deodata sa faca productie de masa, mai ales pentru adolescenti, care, in urma boom-ului economic de dupa razboi, aveau suficienti bani pentru a-si putea permite sa-si cumpere singuri hainele. Cum s-ar putea explica altfel fusta clos? La fel ca in cazul blugilor cu talie joasa din ziua de azi, atractia nu poate fi explicata decat de cei care le poarta.

Anii ’60 au adus mai mult decat o revolutie sexuala. Si moda a trecut printr-o revolutie. Deodata orice haina ‘mergea’. De la fuste mini la cravate cu buline. Lumea s-a intors la materiale naturale – ca acelea din care erau facute hainele stramosilor nostri – in anii ’70 cand s-a inchis cercul si hipiotii au gasit alta folosinta pentru canepa decat cea popularizata de beatnik-i cu un deceniu mai devreme… desi cea mai populara folosinta e cat se poate de la moda in campusurile studentesti [:))].

Anarhie! In anii ’80, aceasta a fost lozinca membrilor miscarii punk, numai ca in stilul lor postapocaliptic nu era nimic anarhic. Si punkul, si fitnessul aparut tot cam in aceeasi perioada, au influentat inca de-atunci atat creatorii de marca, cat si moda de strada, renumite fiind cizmele de motor si pantalonii tip yoga.

In concluzie, putem spune ca ne-am dat seama pe parcurs de rolul important al modei in cultura si istoria mondiala. Incepand cu fasiile de blana purtate de oamenii cavernelor pana la pantofi Prada purtati de femeia moderna la cocktailuri, moda a devenit, de-a lungul secolelor, atat pentru barbati, cat si pentru femei, una dintre cele mai marete si mai interesante realizari.

Autoarea acestei lucrari va cerceta in continuare acest subiect pentru a-si putea da seama ce surprize si inovatii vor mai avea loc in lumea modei, si nu numai, in anii ce vor veni.”

~ prin iLove pe 12 mai, 2008.

6 Răspunsuri to ““Istoria Modei”-Elizabeth Nichols, lucrare de licenta”

  1. Super articolul! Felicitari!

  2. Foarte util, multumesc :)

  3. Trebuie sa recunosc ca ai copiat foarte frumos din cartea lui Meg Cabot, Regina Gafelor; felicitari!

    • uhm multumeeesc, dar am scris totul intre ghilimele, am pus acolo si numele, si titlul cartii si autoarea. Asa ca nu mi-am asumat niciun drept personal asupra acestei lucrari. :)

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: