Azi a fost o zi in care cred ca nu am facut nimic bine. Poate ca am prea multe ‘bug’-uri in ’sistem’, dar consider ca daca am reusit sa ajung pana aici, poate ca nu e totul de o gresala asa de mare si poate ca nu duce (chiar) totul la o eroare fatala/terminala.
Tot ce-mi vine in cap este acel mult cunoscut si folosit “imi pare rau”, dar singura problema este ca nu stiu pentru ce imi cer scuze.
Stiu ca dupa ras vine plans, dar azi nu a fost chiar asa. Poate ca sfarsitul zilei a marcat faptul ca vroiam sa-i inteleg suferinta altuia, dar nu a avut decat un impact depresiv asupra starii mele, la fel ca si ultima data, dat fiind faptul ca ce am citit stiam deja, deci nu era chiar nou. As vrea uneori sa pot si eu sa-mi maschez atat de bine suferinta, incat sa uit pana si eu ca este acolo. Sa pot sa rad, sa fac glume si sa nu las sa se vada ca totusi ceva nu este in regula; poate ca asta nu se numeste teatru, ci doar frica de a accepta ca este acolo ceva care nu te lasa sa fii in starea in care ai vrea sa fii. Sunt unele chestii care se intampla independent de noi sau de viata noastra si noi doar trebuie sa suportam consecintele. Diferenta de stil spune totul. [...] As vrea uneori sa pot sa rad zambesc cu adevarat, chiar daca e ceva pe interior care ma macina. [...] Sunt unele lucruri pe care nu le poti schimba niciodata.sunt pur si simplu acolo. Nu cred ca voi putea vreodata rade sau zambi cu toata inima cand pe dinauntru nu sunt bine; poate doar un zambet si atat, dar cu siguranta nimic mai mult. Si uneori doare… mai ales atunci cand persoanele acelea, cele mai apropiate tie, nu-si pot da seama ca ceva nu merge bine in viata ta, in sufletul tau. Sau pur si simplu observa ceva, dar tu spui ca n-ai nimic., iar atunci te lasa in pace. Parca ai vrea sa te mai intrebe inca o data, poate chiar de 100 de ori, pana ajunge sa scoata totul cu forta din tine, pentru ca altfel parca nici tu nu o poti duce pana la capat. Sau uneori preferi ca atunci cand spui “Gata!” sa fie gata si sa te deschizi tu cand te vei fi impacat cu ideea si cand vei simti ca e momentul potrivit.
Nu-mi place sa-mi fac planuri pentru viitor (fie el si apropiat, si indepartat), mai ales atunci cand stiu ca indeplinirea sa nu depinde doar de mine. Dar parca uneori simt si eu nevoie sa visez, sa vreau… Si visul ramane vis in mintea mea, dar din cand in cand incerc sa-l transpun si in viata reala, iar atunci intervine paranoia. Deci, pana la urma, pentru mine (sau din punctul meu de vedere cel putin) nu e bine nicicum.
As crea si eu ca intr-o zi sa se intample acele intamplari minore, dar care mi-ar face ziua plina si pe mine fericita. Sa ma trezesc cu cel mai frumos mesaj de “neatzaa!” posibil, sa vina acel cineva langa/la mine si sa stam toata ziua impreuna, dar fara sa facem nimic. Acele lucuri simple, din viata de zi cu zi… o cafea, un film, un sarut sau orice altceva ce-mi doresc si nu-mi trece prin minte acum. As fi cea mai fericita daca asta s-ar intampla pana la ora 00 din ziua respectiva si dupa ar disparea totul [sau poate nu.], dar nu asa, ca prin vis, ci pura realitate. Si sa nu existe nici macar un moment in care sa mearga prost sau sa existe vreo neintelegere. Sa vina totul pur si simplu de la sine, fara ganduri rele sau amintiri neplacute, sa fie doar prezentul si..atat. ["E oare cineva care sa-mi poata da asa ceva?" saauu, poate in cazul meu, nu 'cineva', ci poate un 'ceva'..(?)] Dar asta ar insemna sa fie ziua perfecta, ceva ce tind sa cred ca nu exsita, fiind demonstrat in lumea reala ca NU exista. Dar in lumea mea mi-am dovedit ca exista [cu toate ca au aterizat si cateva 'umbre' pana sa adorm, dar era deja ziua urmatoare...]. Si probabil voi continua sa cred.
